Fiica mea mi-a propus să locuiesc în subsolul casei ei

m-a luat de mână.

— Promit că o să încerc.

Am strâns-o ușor.

— Atât îți cer.

Înainte să plec, Sofia mi-a adus un cadou împachetat într-o hârtie roșie, lipită cu prea mult scotch.

— E de la mine, buni!

Am desfăcut pachetul cu grijă.

Înăuntru era un desen.

O căsuță albă, cu un acoperiș roșu, o prispă și un leagăn. În fața ei se aflau trei personaje desenate cu creioane colorate: o femeie cu părul cărunt și doi copii.

Deasupra scria, cu litere mari și strâmbe:

„CASA BUNICII”.

Am simțit cum îmi dau lacrimile.

— E minunat, Sofia.

— Și am desenat ușa mare, ca să putem veni în vizită!

Am îmbrățișat-o.

— O să aveți mereu loc în inima mea, scumpa mea.

Apoi m-am uitat spre Mihaela.

— Dar la ușă o să sunați înainte.

Am râs cu toții.

În martie, când s-au împlinit doi ani de la moartea lui Dumitru, am mers singură la