o oră.
⠀
Nimeni nu m-a grăbit.
⠀
Nimeni nu mi-a spus că sunt o povară.
⠀
Nimeni nu mi-a cerut să termin mai repede.
⠀
Când m-am ridicat să plec, telefonul a vibrat.
⠀
Era un mesaj de la Vanessa.
⠀
„Tată, sper că ai ajuns cu bine. Știu că astăzi ai vrut să mergi la mama. Ia-ți tot timpul de care ai nevoie. Te iubesc.”
⠀
Am citit mesajul și am simțit cum mi se umezesc ochii.
⠀
Nu era o promisiune că totul va fi perfect de acum înainte.
⠀
Nu ștergea ceea ce se întâmplase în noiembrie.
⠀
Dar era un început.
⠀
I-am răspuns:
⠀
„Sunt bine, Vanessa. Mulțumesc. Și eu te iubesc.”
⠀
Apoi am pus telefonul în buzunar și am privit încă o dată fotografia Elenei.
⠀
— Vezi, draga mea? Învățăm amândoi.
⠀
M-am întors la mașină și am pornit spre casă.
⠀
Aveam șaptezeci și doi de ani.
⠀
Nu mai eram tânăr și nu știam câți ani îmi
Comments