alesese să nu se întoarcă.
Cu Mihai am început terapie.
Pentru că apariția tatălui său nu reparase trauma dispariției.
Într-un fel, o făcuse mai grea.
Când crezi că cineva a murit, poți încerca să înveți să trăiești cu pierderea.
Dar cum explici unui copil că tatăl lui fusese în viață și alesese să nu-l sune?
Gabriel a început să-i scrie scrisori.
La început, Mihai nu le deschidea.
Le țineam într-un sertar.
După câteva luni, a citit una.
Apoi încă una.
Nu l-am împins nici spre iertare, nici spre respingere.
Era relația lui cu tatăl lui.
Nu a mea.
Prima lor întâlnire adevărată a avut loc aproape opt luni după zbor.
Într-un parc.
Eu am stat la distanță.
Gabriel părea îmbătrânit.
Mihai, în schimb, părea mai mare decât cei zece ani ai lui.
Au vorbit aproape o oră.
În mașină, la întoarcere, l-am întrebat:
— Ești bine?
S-a uitat pe geam.
— Cred
Comments