perfect”.
Nu găsisem.
Găsisem un bărbat care lipsise patru decenii din viața mea și care purta și el o parte din responsabilitatea pentru asta.
Dar găsisem adevărul.
Cu mama a fost mai greu.
Boala ei nu a dispărut miraculos.
Au urmat luni de consultații, tratament și incertitudine.
Unele zile erau bune.
Altele cumplite.
Într-o seară, după o consultație, stăteam amândouă în mașină.
Mama spuse:
— Știu că nu merit să mă ierți.
— Nu știu dacă asta este întrebarea.
— Atunci care?
M-am uitat la ea.
— De ce ai crezut că aveai dreptul să alegi în locul meu?
Plângea.
— Pentru că eram mama ta.
— Exact. Trebuia să mă pregătești pentru adevăr, nu să-l ascunzi pentru totdeauna.
— Mi-a fost frică să nu-l alegi pe el.
Atunci am înțeles.
Nu fusese doar protecție.
Fusese și teamă.
Mama se temuse că, dacă îl cunoșteam pe Adrian, putea pierde locul central pe care îl avusese în viața
Comments