Fiul meu m-a lăsat în fața blocului și mi-a spus prin interfon: «Mamă, nu mai veni neanunțată. Soției mele nu-i place.» Am lăsat coșul lângă ușă și am plecat. Dar când nora mea a aflat ce făcuse, reacția ei a schimbat totul…

a rămas tăcută.

— Ai dreptate, mamă.

— Dacă nu puteai să mă primești, puteai măcar să cobori. Să-mi spui în față. Să mă întrebi cum am ajuns. Să-mi dai un pahar cu apă. Sunt mama ta, nu curierul care îți lasă un colet la ușă.

Atunci nepotul meu, care ascultase fără să înțeleagă totul, m-a prins de gât.

— Mamaie, vii sus?

M-am uitat la el.

— Tu vrei să vin?

— Da! Și mâncăm plăcinta!

Pentru prima dată în dimineața aceea am râs.

Elena s-a ridicat.

— Haideți acasă.

Cuvântul acela m-a făcut să mă opresc.

Acasă.

Nu „la noi”.

Nu „în apartament”.

Acasă.

Ne-am întors împreună.

Când am intrat, coșul era încă lângă ușă.

Elena l-a dus în bucătărie și a început să scoată lucrurile.

— Doamne, câte ați adus!

— Câte puțin.

— Asta numiți dumneavoastră puțin?

Nepotul meu își plimba deja mașinuța roșie pe masă.

— Mamaie, uite ce repede merge!

Fiul meu a desfăcut