mea.
Fotografiată de peste drum.
Am simțit că nu mai pot respira.
— Asta este casa mea.
— Știu.
— Cine a făcut poza?
— Helen.
L-am privit fără să înțeleg.
— De ce ar fotografia Helen casa mea?
Richard se aplecă înainte.
— Pentru că povestea aceasta nu a început cu Daniel.
— Atunci cu cine?
— Cu Robert.
Numele soțului meu mort, rostit de un străin în bucătăria mea, m-a făcut să simt de parcă cineva deschisese o ușă către o cameră pe care o ținusem încuiată șapte ani.
— Soțul meu este mort.
— Știu.
— Atunci explicați.
Richard scoase un dosar subțire.
— Înainte să moară, Robert a încercat s-o contacteze pe Helen.
Am râs nervos.
— Imposibil.
— Am copii ale corespondenței.
Mi-a întins două pagini.
Am recunoscut imediat felul în care Robert își scria litera „R”.
Mesajul era scurt.
„Helen, am găsit registrele vechi. Aveai dreptate. Îmi pare rău că am avut nevoie de atâția ani ca să
Comments