asta este diferența, Galea.
— Ce diferență?
— Prima dată am semnat pentru că cineva mă speriase că trebuie să aleg cine merită familia mea.
Ochii i se umplură de lacrimi.
— Acum am ales eu.
Elena Petrovna a mai trăit câțiva ani.
Nu la azil.
Nu într-o cameră străină.
Ci în casa în care își crescuse băieții.
În ultimele luni, când nu mai putea să se deplaseze singură, Galina revenise la vechea rutină.
Medicamente.
Mâncare.
Curățenie.
Ceai seara.
Într-o zi, Elena Petrovna o întrebă:
— Galea, de ce nu m-ai abandonat atunci?
— Când?
— Când ți-am spus că îi dădusem Oksanei casa.
Galina zâmbi.
— Pentru că eu nu veneam la dumneavoastră pentru casă.
Bătrâna începu să plângă.
— Știu.
— Atunci de ce plângeți?
Elena Petrovna îi mângâie mâna.
— Pentru că mi-a trebuit atât de mult timp să înțeleg cine era bogat cu adevărat în familia asta.
După moartea ei, Galina a găsit într-un sertar o
Comments