Am acceptat numai după ce am discutat cu avocatul.
Ne-am văzut într-un birou neutru.
Când intră, părea că îmbătrânise câțiva ani în trei săptămâni.
— Elena…
— Spune.
— Îmi pare rău.
— Pentru Sofia?
Tăcu.
— Da.
— De când?
— Aproape un an.
M-am uitat la el.
Un an.
Un an în care mă sărutase dimineața.
Un an în care îmi spusese că sunt paranoică.
Un an în care mă convinsese că problema era în capul meu.
— De ce?
— Nu știu.
— Nu accept răspunsul ăsta.
— M-am simțit…
Se opri.
— Ce?
— Important.
Aproape am râs.
— Erai milionar, conduceai o companie și sute de oameni îți spuneau domnule Crăciun. Cât de important mai trebuia să te simți?
Își coborî privirea.
— Cu Sofia mă simțeam din nou ca la început.
— La începutul cui? Al companiei sau al relației noastre?
Nu răspunse.
Apoi am pus întrebarea care conta mai mult decât aventura.
— I-ai transferat bani din companie?
Capul i
Comments