am știut ce să răspund.
Poate că aștepta milă.
Poate că doar spunea adevărul.
— Îmi pare rău, am spus.
Și chiar îmi părea.
Dar compasiunea nu înseamnă reconciliere.
— Elena?
— Da?
— Dacă în noaptea aceea nu te-aș fi mințit…
L-am oprit.
— Alexandru, nu a fost o singură noapte.
Tăcere.
— Asta trebuie să înțelegi.
Nu ne despărțise Revelionul.
Revelionul fusese doar noaptea în care nu mai putusem să ignor ceea ce se întâmpla de luni întregi.
— Ai dreptate, spuse el.
Apoi ne-am luat rămas-bun.
La miezul nopții am ieșit pe balcon.
Deasupra Clujului au început artificiile.
Cu un an înainte eram într-un avion, cu verigheta ascunsă pe fundul genții, convinsă că tocmai pierdusem nouă ani din viață.
Acum înțelegeam altceva.
Nu îi pierdusem.
Anii aceia existaseră.
Iubisem.
Muncisem.
Construisem.
Greșisem.
Învățasem.
Și, mai ales, supraviețuisem momentului în care viața pe care o consideram sigură se dovedise altceva.
În acea dimineață de 1
Comments