În noaptea de Revelion, soțul meu mi-a spus că trebuie să lucreze

că era „a lui”.

Bunurile și interesele financiare au fost analizate separat.

Iar întrebările privind plățile companiei au urmat propriul traseu, fără ca eu să pretind că un divorț îmi dădea dreptul să decid singură dacă Alexandru comisese sau nu vreo faptă ilegală.

Sofia a plecat din companie înainte ca divorțul nostru să se finalizeze.

Nu știu exact de ce.

N-am întrebat.

Nu mai era problema mea.

La aproape un an după acel Revelion, eram în noul meu apartament din Cluj.

Mai mic decât casa din București.

Mult mai mic.

Dar fiecare lucru din el fusese ales de mine.

Telefonul vibră.

Alexandru.

Nu mai vorbiserăm de câteva luni.

Am răspuns.

— La mulți ani, Elena.

M-am uitat la ceas.

23:47.

— La mulți ani.

— Ești singură?

Am privit în jur.

Prietenii mei erau în bucătărie.

Mama unei prietene tăia cozonacul.

Cineva râdea.

Pe masă erau șase pahare.

— Nu.

Tăcu.

— Eu sunt.

Nu