aveam frați.
Iar singurul om pe care îl considerasem familia mea tocmai mă amenințase că îmi va lua copiii.
— Aș vrea să vorbesc cu domnul Cernenko, am spus.
Asistenta a dat din cap.
După aproximativ douăzeci de minute, Viktor a intrat în salon.
Nu mai purta paltonul.
Avea cămașa ușor șifonată și părea mai obosit decât atunci când îl întâlnisem în autobuz.
— Cum vă simțiți?
— Medicii spun că trebuie să rămân internată.
A tras un scaun lângă pat.
— Este bine că sunteți sub supraveghere.
L-am privit direct.
— Acum îmi spuneți adevărul?
Viktor a oftat.
— Da. Cred că aveți dreptul să-l aflați.
De ce se temea Roman de Viktor Cernenko
Bărbatul a rămas câteva clipe tăcut.
Apoi a început:
— Acum aproape un an, compania soțului dumneavoastră a încercat să obțină o finanțare importantă de la unul dintre fondurile noastre de investiții.
Am încuviințat.
Știam despre negocierile respective.
Roman vorbise luni întregi
Comments