în capul ei cu prostiile astea.
Rafael clătină din cap.
— Nu. I-am spus doar să-și citească propriile acte.
Tata făcu un pas înainte.
— Eu am construit casa asta.
Rafael îl privi.
— Ai supravegheat trei zile turnarea unei terase.
— Am ajutat!
— Da. Ai ajutat. Nu este același lucru cu a deține.
Rodrigo se uită la Lorena.
— Stai puțin. Tu mi-ai spus că proprietatea este a părinților tăi.
Nimeni nu răspunse.
Atunci am înțeles de ce mama se speriase atât de tare când îl văzuse pe Rafael.
Nu pentru că el avea vreun drept asupra casei.
Ci pentru că era singurul din familie care fusese prezent când lucrurile se întâmplaseră cu adevărat.
Știa cine cumpărase terenul.
Știa cine contractase creditul.
Știa cine plătise constructorii.
Știa și de unde provenise ajutorul financiar inițial.
Și, cel mai important, nu avea niciun motiv să susțină povestea părinților mei.
Am intrat în casă, am luat dosarul
Comments