și m-am întors la poartă.
Am scos prima copie.
— Actul de proprietate.
Apoi alta.
— Creditul pentru construcție.
Alta.
— Facturile constructorului.
Alta.
— Impozitele.
Tata râse nervos.
— Și ce vrei să demonstrezi cu toate astea?
— Nimic. Actele demonstrează singure.
Lorena își încrucișă brațele.
— Bine. Este casa ta. Am înțeles. Acum putem intra?
Am privit-o.
Chiar și atunci credea că totul fusese doar o discuție despre recunoașterea proprietății.
— Nu.
— Carla, sunt douăsprezece persoane aici!
— Știu.
— Unde vrei să mergem?
— Asta trebuia să vă întrebați înainte să veniți după ce v-am spus să nu veniți.
Mama izbucni:
— Și vrei să ne lași în stradă?
— Nu v-am adus eu aici.
Tăcere.
Rodrigo scoase telefonul.
— O să caut hoteluri.
Lorena se întoarse brusc spre el.
— Nu avem nevoie de hotel.
— Ba aparent avem.
— Părinții tăi vin mâine!
— Și exact de aceea vreau să rezolvăm asta înainte să ajungă.
Atunci conversația pe care familia mea încercase s-o
Comments