Alexandru a privit-o surprins.
— Dansa cu tine?
— Da. Când eram mică, punea muzică în bucătărie și mă învăța pași de vals.
Bărbatul a râs cu ochii umezi.
— Exact așa era și când era copil.
***
În săptămânile următoare, Isabela și Alexandru au început să se cunoască.
Au verificat documentele de familie și au confirmat legătura de rudenie.
Alexandru era într-adevăr unchiul ei.
Isabela descoperise, la douăzeci și patru de ani, că nu era singură pe lume.
Mai avea o familie.
Și, pentru prima dată după moartea mamei, simțea că trecutul ei începea să capete sens.
***
Alexandru era un om înstărit.
Deținea o companie de construcții și mai multe proprietăți.
Dar nu vorbise niciodată despre bani în primele lor întâlniri.
Isabela aflase întâmplător, când văzuse numele firmei sale pe o clădire din București.
— Dumneavoastră sunteți proprietarul?
Alexandru zâmbise.
— Da.
— Nu mi-ați spus.
— Nu mi s-a părut important.
Isabela îl privise.
— Pentru mine
Comments