Judecătorul Richard Collins și-a scos ochelarii și i-a așezat încet pe birou.

părul ondulat și un zâmbet luminos.

— Soția mea, Helen.

Emily s-a așezat lângă el.

— Era foarte frumoasă.

— Era cea mai frumoasă femeie din lume. Cel puțin pentru mine.

A zâmbit.

— Am fost căsătoriți șaizeci și trei de ani.

— Extraordinar.

— Când a murit, am crezut că viața mea s-a terminat. Nu mai aveam copii, nu mai aveam frați. Majoritatea prietenilor mei plecaseră deja.

Emily l-a ascultat în tăcere.

— Apoi, în ziua aceea de noiembrie, am căzut pe trotuar. Și, pentru câteva clipe, m-am gândit că poate era timpul să mă duc după Helen.

Vocea i-a tremurat.

— Dar tu te-ai oprit.

Emily i-a strâns mâna.

— Mă bucur că am făcut-o.

Walter a privit-o.

— Eu am crezut multă vreme că mi-ai salvat viața doar în ziua aceea.

A făcut o pauză.

— Acum știu că m-ai salvat de două ori.

Emily a încruntat sprâncenele.

— De două ori?

— Prima dată când ai chemat ambulanța. A