sufocă, spuse.
Nu răspunsei.
— Afacerea mea a avut probleme mai mari decât ți-am spus.
— Cât de mari?
Îmi întinse un dosar.
Pentru prima dată în ani, fiul meu venise la mine cu documente înainte să-mi ceară bani.
Datoriile erau serioase.
Dar nu imposibile.
Doar imposibile dacă voiau să continue să trăiască exact ca înainte.
Casa prea scumpă.
Școala privată.
Mașina.
Vacanțele.
Cheltuielile care fuseseră prezentate ca necesități.
— De asta ai întrebat despre investițiile mele?
Daniel își frecă fruntea.
— Da.
— Ai încercat să retragi banii?
Ochii lui se umplură de lacrimi.
— Am încercat să văd dacă pot iniția transferul.
Am rămas nemișcată.
— La 5:42?
A dat din cap.
Nu mai simțeam furie.
Doar o tristețe atât de adâncă, încât părea aproape liniște.
— De ce?
— Pentru că știam că dacă îți cer, vei începe să pui întrebări.
— Daniel…
— Știu.
— Nu. Nu cred că știi.
L-am privit.
— Dacă îmi cereai ajutorul și eu
Comments