Ioana a rămas cu plicul în mâini câteva secunde bune, fără să-l deschidă. Simțea cum îi bate inima în gât, de parcă știa deja că, odată ce îl va desface, nimic nu va mai fi la fel.
A privit din nou spre Andrei. Stătea nemișcat, cu capul plecat, ca un soț îndurerat. Lumea din jur murmura, se auzeau suspine, preotul rostea ultimele cuvinte. Totul părea normal.
Prea normal.
Cu degetele tremurânde, Ioana a desfăcut plicul. Înăuntru era o foaie împăturită și o copie după un document. A desfăcut hârtia.
Scrisul era al surorii ei, Maria. Îl recunoștea imediat.
„Ioana, dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt. Te rog să nu ai încredere în Andrei. Nu este cine crezi tu că este. Am descoperit ceva și mi-e frică…”
Ioana a simțit cum i se taie respirația.
A continuat să citească.
„În ultimul an, Andrei a făcut datorii mari. Nu glumesc, vorbim de zeci de mii de lei. Și nu doar atât. A pus pe numele tău niște hârtii cu datorie, fără să știi. Dacă se întâmplă ceva cu mine, verifică documentele din plic.”
Mâinile i-au început să tremure și mai tare.
A luat copia din plic. Era un contract. Numele ei era acolo, clar, semnat. Dar ea nu semnase niciodată așa ceva.
Un nod i s-a pus în gât.
În scrisoare, Maria continua:
„L-am confruntat. A devenit agresiv. Mi-a spus să nu mă bag. Ioana… mie nu mi-a fost frică de multe lucruri în viață, dar de data asta mi-a fost. Dacă nu mai sunt, te rog, ai grijă de tine. Și nu-l lăsa să te distrugă.”
Ioana a ridicat încet privirea.
Andrei se întorcea spre ea.
Pentru prima dată, nu i s-a mai părut trist.
Ci rece.
Calculat.
S-a apropiat și s-a așezat lângă ea.
— Ești bine? a întrebat
Comments