— Sunați la 112, am spus.
Marcu s-a întors brusc spre mine.
— Nu cred că este nevoie. Mama probabil doar—
— Sună la 112, Corina, am repetat.
Apoi am făcut ceva și mai important. Nu am aruncat supa. Nu am spălat bolurile și nu am încercat să aflu singură ce substanță fusese în pliculeț. Le-am spus celorlalți că văzusem ceva pus într-unul dintre boluri și că medicii trebuiau să știe.
Fața lui Marcu s-a schimbat complet.
— Diana, ce faci?
— Spun exact ce am văzut.
Iudita a fost dusă la spital. Eu am mers separat și le-am explicat medicilor că exista posibilitatea unei expuneri la o substanță necunoscută. Nu am încercat să ghicesc ce era. Bolul și resturile relevante au fost păstrate pentru a putea fi analizate prin procedurile potrivite.
Iar Marcu?
A început să vorbească.
Prea mult.
Spunea că probabil fusese un supliment.
Apoi că poate Iudita își luase greșit medicamentele.
După aceea că eu eram confuză din cauza „problemelor mele din ultimele luni”.
Ultima propoziție m-a făcut să îngheț.
Pentru că exact asta îmi spusese timp de șase luni.
Ești obosită.
Ești stresată.
Îți imaginezi lucruri.
La vârsta noastră este normal să mai uiți.
În seara aceea nu m-am întors acasă cu el.
Am rămas la sora mea și, a doua zi, am început să adun ceea ce aveam deja: rezultate medicale, datele episoadelor mele, mesaje și orice informație care putea arăta un tipar. Am povestit medicului meu exact ce văzusem la masa de duminică.
Nu mai voiam presupuneri.
Voiam fapte.
Analizele și investigațiile ulterioare au indicat că Iudita fusese expusă la o substanță cu efect sedativ. Nu era suficient, de una singură, pentru a demonstra ce mi se întâmplase mie în lunile precedente. Dar transforma ceea ce văzusem într-o problemă care nu mai putea fi explicată prin „anxietatea Dianei”.
Apoi
Comments