La poarta casei de vacanță a apărut o vecină de-a mamei mele răposate:

fără să mă uit la ceas de foarte mult timp.

În lunile următoare, relația mea cu Ovidiu nu s-a reparat.

De fapt, refuzul meu de a vinde casa scosese la suprafață ceva ce amândoi evitaserăm ani întregi.

El nu voia o soție care să ia decizii.

Voia o soție care să confirme deciziile lui.

Când am înțeles diferența, n-am mai putut s-o ignor.

Ne-am despărțit în iarna aceea.

Primăvara următoare m-am întors singură la casa mamei.

Am reparat gardul, dar nu l-am înlocuit.

Am curățat livada.

Am plantat din nou flori lângă terasă.

Iar într-o după-amiază am scos vechea mașină de cusut și am încercat să repar fața de masă pătată.

Urma de grăsime încă se vedea vag.

Am cusut peste ea o ramură mică, cu frunze verzi.

Nu pentru a ascunde ce se întâmplase.

Ci pentru că unele lucruri nu trebuie aruncate doar fiindcă au fost murdărite de cineva.

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy