La final, arătă cu degetul spre mine.
— O să regreți.
— Poate.
Am împăturit încet fața de masă pătată.
— Dar măcar va fi regretul meu.
A plecat în aceeași după-amiază la București, furios, spunând că are nevoie de câteva zile „să-mi vină mintea la cap”.
Eu am rămas.
Am spălat fața de masă de mână.
Pata n-a ieșit complet.
În mod ciudat, nu m-a deranjat.
Am curățat apoi mașina de cusut. Am șters carcasa, am uns mecanismul și am pus înapoi cutia rotundă cu nasturi pe care o găsisem într-un dulap.
Spre seară a venit Antonela.
S-a oprit la poartă.
— Au venit cumpărătorii?
— Nu.
M-a privit atent.
— Și casa?
— Rămâne.
Femeia zâmbi pentru prima dată.
Nu i-am povestit despre ceartă.
Nici despre scrisoare.
Am pus două cești de cafea pe terasă și am stat de vorbă aproape o oră.
Era prima conversație peste gard — apoi la masă — pe care o purtam
Comments