La priveghiul socrului meu, soacra s-a așezat lângă mine cu un calculator și mi-a spus:

cât timp era în viață. Și pentru că mi-a fost frică să nu crezi că am acceptat apropierea lui pentru apartament.

Dorin tăcu mult timp.

— Știi ce mă doare? Nu că ți l-a dat ție. Ci că tata a simțit că trebuie să se protejeze de propria familie.

Nu aveam ce să-i răspund.

După câteva luni, Beatrice a venit singură la noi.

Fără Carla.

Fără calculator.

A pus pe masă o fotografie veche cu Artur și a spus:

— Am fost căsătorită cu omul acesta aproape patruzeci de ani și, spre sfârșit, ajunsesem să vorbesc mai mult despre ce va rămâne după el decât despre el.

Nu era o scuză perfectă.

Dar era prima dată când o auzeam recunoscând ceva fără să dea vina pe altcineva.

Nu am devenit brusc o familie fericită. Carla a păstrat multă vreme distanța. Beatrice a avut nevoie de timp să accepte ceea ce se întâmplase.