câteva minute fără să mă mișc.
Apoi am șters lacrimile.
Și pentru prima dată de când plecasem de acasă… nu m-am mai simțit neputincioasă.
M-am simțit… dreaptă.
Am băgat actele în geantă.
M-am ridicat de pe bancă.
Și m-am întors.
—
Când am intrat în curte, Patricia era pe terasă, vorbind la telefon.
A tăcut imediat când m-a văzut.
—Ai uitat ceva?
—Da, am spus calm.
Tata a ieșit și el din casă.
Vizibil enervat.
—Ți-am spus să pleci.
Am dat din cap.
—Am plecat.
Am făcut un pas înainte.
—Dar mă întorc… în casa mea.
S-au uitat unul la altul.
Confuzi.
Am scos actele.
Le-am întins.
Tata le-a luat, iritat.
Dar pe măsură ce citea… fața i s-a schimbat.
Din enervare.
În șoc.
—Ce e asta…?
—Adevărul, am spus.
Patricia s-a apropiat.
—Ce se întâmplă?
El nu a răspuns imediat.
Doar a citit din nou.
Și din nou.
—Nu… nu
Comments