Logodnicul fiicei mele, Nathan, stătea în pragul sălii de recepție, îmbrăcat în costumul bleumarin pe care îl alesese pentru nuntă. Avea chipul palid, iar mâinile îi tremurau atât de tare, încât a trebuit să le ascundă în buzunare.

Femeia a încuviințat rușinată.

— Da. Am făcut un lucru greșit. Știu asta.

— Și ai folosit numele meu ca să împiedici predarea tortului?

— Am folosit propriul meu nume. Am spus că tortul nu trebuie predat Laurei Mitchell. Nu m-am gândit că vom ajunge în situația aceasta.

Am privit-o uluită.

— Dar de ce?

Femeia s-a uitat din nou spre David.

— Pentru că soțul tău știe un lucru despre Nathan pe care ar fi trebuit să ți-l spună acum câteva luni.

David a încremenit.

— Nu face asta, a murmurat.

— Nu eu am creat situația asta, David.

Am simțit cum inima începe să-mi bată tot mai repede.

— Ce lucru?

Femeia a deschis poșeta și a scos un plic alb.

— Acesta este motivul pentru care am venit.

Mi l-a întins.

Pe plic era scris numele meu.

Laura Mitchell.

Am ezitat înainte să-l deschid.

Înăuntru se aflau câteva fotografii vechi, o copie a unui certificat de