Tata a inspirat adânc.
— O șansă să-mi repar greșelile. Nu doar față de tine. Și față de fiica mea.
M-am simțit de parcă toate certurile noastre din ultimii ani se adunaseră într-o singură clipă.
— Toată viața ai încercat să hotărăști în locul meu, i-am spus încet. Nici măcar nu m-ai întrebat vreodată ce îmi doresc.
A încuviințat.
— Pentru că eram convins că fac ceea ce este mai bine. Acum îmi dau seama că, de fapt, încercam doar să controlez totul.
Au urmat câteva minute în care nimeni n-a mai spus nimic.
În cele din urmă, Andrei s-a ridicat.
— Există o condiție.
Tata l-a privit atent.
— Nu încerca să-mi cumperi respectul. Respectul se câștigă.
— Ai dreptate.
În săptămânile care au urmat, am observat schimbări pe care nu le-aș fi crezut posibile.
Tata nu mai venea cu ordine.
Venea cu întrebări.
Ne invita la masă fără să transforme întâlnirea într-o discuție despre
Comments