mama și m-am uitat la el.
Nu mai eram băiatul care plecase la război.
— Ce-i aici? am întrebat calm.
El a râs.
— Ce să fie? Distracție. Casa e a mea, fac ce vreau.
Mama s-a retras un pas înapoi. Am văzut urmele de vânătăi pe mâinile ei.
Atunci totul s-a legat.
Scrisorile ei… liniștea… minciuna că e plecat…
— Ai pus mâna pe ea? am întrebat, simțind cum îmi fierbe sângele.
— Și ce dacă? a zis el, făcând un pas spre mine. Ce faci, eroule?
Nu am mai spus nimic.
Doar m-am apropiat.
Nu a fost nevoie de multe. În câteva secunde, râsul lui s-a transformat în tăcere. Prietenii lui au dat înapoi.
— Afară, am spus.
Nimeni nu a comentat.
Unul câte unul, au început să iasă din curte, fără să mai scoată un cuvânt. Muzica s-a oprit. Sticlele au rămas pe masă.
Liniștea s-a întors.
Mama tremura.
Am pus mâna
Comments