Mă numesc Elena Dumitrescu și, în primăvara anului 2025, am împlinit șaizeci de ani. Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu trei decenii că voi ajunge să-mi văd toți cei cinci copii fericiți, sănătoși și împliniți, probabil aș fi început să plâng. Nu pentru că nu aveam încredere în ei, ci pentru că, în 1995, viitorul nostru părea imposibil de imaginat.

mei veniseră cu familiile lor, iar nepoții alergau printre pomii înfloriți.

Am pregătit o masă mare, exact cum făceam când erau mici. De data aceasta, însă, nu mai trebuia să calculez fiecare leu înainte să merg la cumpărături.

Andrei a adus un tort cu cinci lumânări, iar ceilalți au început să râdă.

— Mamă, trebuie să păstrăm tradiția! a spus Sofia.

Am privit cele cinci lumânări aprinse și mi-am amintit de prima lor aniversare, când abia reușisem să cumpăr un tort mic și să pregătesc o masă modestă.

Atunci mă temeam că nu voi reuși să le ofer o copilărie fericită.

Acum îi priveam și înțelegeam că iubirea nu poate rezolva singură toate problemele, dar poate oferi oamenilor puterea să treacă prin cele mai grele încercări.

Maria s-a apropiat și mi-a pus mâna pe umăr.

— La ce te gândești, mamă?

Am zâmbit.

— La ziua în care v-ați născut. La cât de