spus a fost:
— Nu luați documente din casa părinților și nu încercați să confruntați alte persoane. Dacă există înscrisuri relevante, trebuie gestionate corect.
— Au trecut treizeci de ani.
— Tocmai de aceea trebuie să separăm faptele verificabile de amintirile oamenilor.
A doua zi am vorbit din nou cu părinții mei.
Le-am spus că nu aveam de gând să păstrez secretul.
Mama începu să plângă.
Tata nu.
— Știam că ziua asta va veni, spuse.
— Atunci de ce n-ai spus tu?
Robert mă privi.
— Pentru că sunt un laș.
Pentru prima dată, nu încercase să găsească o explicație mai frumoasă.
Au urmat luni întregi de verificări.
Unele documente nu mai existau.
Altele fuseseră arhivate.
Foști angajați au fost căutați.
Au fost analizate actele vechi ale companiei și informațiile rămase despre accident.
Nu fiecare suspiciune a putut fi confirmată.
Și nu fiecare faptă veche putea fi tratată juridic exact cum își imagina familia mea
Comments