A avut o viață grea.
Am făcut un pas spre el.
— Eu sunt Laura. Fiica Elenei.
Bărbatul m-a privit atent.
Sacoșa i-a alunecat puțin din mână.
— Laura?
Am încuviințat.
Fața i s-a schimbat.
— Dumnezeule… Tu ești fetița?
Nu am înțeles imediat.
— Ce fetiță?
Bărbatul a privit spre casa de cărămidă.
Apoi din nou spre mine.
— Fetița Elisei.
Am simțit că picioarele nu mă mai ascultă.
— Poftim?
A înghițit în sec.
— Cred că ar fi mai bine să vorbești cu Elena.
— Elena este mama mea.
Bărbatul a oftat.
— Știu ce ți s-a spus, draga mea. Dar nu este chiar atât de simplu.
Mă numesc Laura, am cincizeci și trei de ani și, până în ziua aceea, nu avusesem niciodată vreun motiv serios să mă îndoiesc de propria identitate.
Aveam un certificat de naștere.
Fotografii de familie.
Amintiri de la școală.
O mamă care mă crescuse cu o răbdare extraordinară.
Și un
Comments