Mama mi-a cheltuit toți banii strânși în zece ani de muncă în Italia ca să-i facă fratelui meu o nuntă cu 300 de invitați. Când i-am cerut socoteală, mi-a spus: „Tu te descurci, Ionuț! Fratele tău e mai slab și trebuie ajutat!”

clienți mulțumiți. Nu toate lunile au fost bune. Uneori aveam lucrări prea puține, alteori întârziau plățile. Dar pentru prima dată după zece ani, simțeam că muncesc pentru ceva ce construiesc eu, nu pentru o promisiune ținută de altcineva.

Nea Sandu nu mi-a cerut niciodată să-i fiu recunoscător în fiecare zi. Îmi spunea doar să-mi respect înțelegerile și să nu promit clienților lucruri pe care nu le puteam face.

După șase luni, am început să-i plătesc chiria stabilită. Mi-a întins prima chitanță și mi-a strâns mâna.

— Acum ești pe picioarele tale, băiete. Restul depinde de tine.

Într-o duminică, Cătălin a venit singur la atelier. Nu purta costumul scump de la nuntă și nici nu mai avea aerul acela superior.

— Am vorbit cu mama, mi-a spus. Am început să pun bani deoparte. Nu pot să-ți dau totul acum, dar vreau să-ți restitui partea pe care am folosit-o pentru nuntă.

Mi-a arătat un