Mașina de poliție a pornit încet de pe strada mea, iar eu am rămas cu mâinile strânse în poală, privind luminile caselor care treceau pe lângă noi. Încercam să-mi controlez respirația, dar fiecare secundă de tăcere îmi aducea în minte o altă posibilitate îngrozitoare. Un accident. Un spital. O veste pe care nimeni nu avusese curajul să mi-o spună la telefon.

cinci dimineața. Am pregătit friptura preferată a lui Michael, cartofii pe care îi iubește Rebecca, salata lui Thomas, prăjitura lui Grant, legumele lui Emily și plăcinta cu mere a lui Daniel. Am călcat șervețelele și am scos farfuriile bunicii voastre din dulap.

Emily a început să plângă.

— Mamă…

— Am făcut toate astea pentru că mi-era dor de voi.

Am inspirat adânc.

— Nu pentru că aveam nevoie de o petrecere mare. Nu pentru că voiam să cheltuiți bani. Voiam doar să vă aud vorbind unii peste alții, așa cum făceați când erați mici.

Thomas și-a coborât camera video.

— Nu ne-am dat seama că ai pregătit atât de mult.

M-am uitat la el.

— V-am spus că vă aștept la cină.

A lăsat capul în jos.

— Ai dreptate.

Pentru câteva minute, am rămas cu toții în tăcere.

Apoi Daniel, mezinul meu, a venit lângă mine.

— Mamă, îți amintești când am împlinit opt ani