Înăuntru se afla cheia de rezervă.
Radu mi-a spus:
— M-am gândit să o țină sora ta. Dacă ești de acord.
Am luat cheia.
— Sunt.
Am pus-o într-un plic sigilat și i-am dus-o surorii mele.
Nu era o pedeapsă pentru Mariana.
Era o regulă pentru casa noastră.
Lucrurile n-au devenit perfecte.
La masa de Paște, două mătuși de-ale lui Radu m-au privit de parcă aș fi destrămat familia.
Una mi-a spus:
— O mamă are dreptul să-și vadă copilul când vrea.
Am răspuns calm:
— Sigur că are dreptul să-l vadă. Dar poate să sune înainte să vină.
Mariana a rămas rece cu mine.
Uneori încă spune că am schimbat-o pe fiul ei.
Poate că are dreptate într-un fel.
Radu chiar a început să se schimbe.
Nu peste noapte.
Nu fără greșeli.
Dar acum, când mama lui îl sună supărată, nu mai promite lucruri în numele amândurora doar ca s-o liniștească.
O ascultă.
Comments