Am împins ușa fără să fac zgomot.
Am auzit vocea Vanessei din sufragerie.
Râdea.
— Mai are nevoie doar de puțin timp.
Am rămas nemișcat pe hol.
O voce de bărbat răspunse:
— Și casa?
— Lucrez la asta. Dar soția încă apare în acte și avocatul lui i-a spus că nu poate face ce vrea fără să clarifice partajul.
Mi s-a oprit respirația.
M-am apropiat.
Vanessa stătea pe canapea cu un bărbat pe care îl recunoșteam.
Ryan Cole.
Directorul agenției de marketing cu care firma mea colabora.
Și unul dintre oamenii care ne făcuseră cunoștință.
Pe masă se aflau niște documente.
Am auzit-o pe Vanessa spunând:
— Daniel este atât de disperat să demonstreze că încă e tânăr, încât trebuie doar să-l faci să creadă că ideea îi aparține.
Ryan râse.
Atunci am intrat.
— Ce idee trebuie să-mi aparțină?
Vanessa deveni albă la față.
Ryan se ridică.
— Daniel…
— Taci.
M-am uitat la hârtiile de pe masă.
Era o propunere de investiție.
Companii pe care nu le recunoșteam.
Transferuri.
Proiecții financiare.
Și numele meu.
— Ce naiba este asta?
Vanessa veni spre mine.
— Pot să explic.
— Atunci explică.
— Nu este ceea ce crezi.
Am început să râd.
În acel moment am înțeles cât de stupidă este propoziția aceea.
O folosisem și eu cu Margaret de atâtea ori.
Am plecat.
Nu am transferat alți bani.
În dimineața următoare am vorbit cu avocatul și cu contabilul meu.
Am aflat că o parte dintre sumele pe care le transferasem deja trebuiau analizate atent și că trebuia să-mi protejez imediat accesul la conturile personale și la companie.
Nu am descoperit peste noapte o conspirație cinematografică.
Dar am descoperit suficient.
Vanessa mă mințise.
Relația ei cu Ryan era mult mai apropiată decât îmi spusese.
Iar „oportunitatea” pentru care mă presa să vând active importante era departe de investiția sigură pe
Comments