decolare, iar mama lui s-a înroșit la față de rușine.
— Îmi pare rău, mi-a spus. Nu reușesc să-l liniștesc.
Înainte, poate aș fi oftat și mi-aș fi pus căștile, deranjată de zgomot.
De data aceasta, am zâmbit.
— Nu trebuie să vă cereți scuze. Am crescut doi copii. Știu că bebelușii nu respectă programul avioanelor.
Femeia a râs obosită.
— Este primul meu zbor cu el.
— Atunci sunteți amândoi foarte curajoși.
Am întrebat-o dacă avea nevoie să-i țin geanta cât își aranja copilul. A acceptat recunoscătoare.
În acel moment, mi-am amintit de Robert.
Îl auzeam aproape spunându-mi că fiecare om pe care îl întâlnim duce o poveste pe care noi nu o cunoaștem.
Și pentru prima dată după mult timp, am simțit că îi ascult cu adevărat sfatul.
Au trecut șase luni.
Linda și cu mine am rămas în legătură. Tratamentul lui Oliver a continuat, cu zile bune și zile grele. Au
Comments