vândut o parte din colecția sa de mașini și a creat o fundație pentru bătrânii uitați ai societății. A numit-o „Casa Bunicilor”, unde fiecare persoană în vârstă primea adăpost, hrană și mai ales dragoste.
Oamenii au început să vorbească despre transformarea lui Diego. Dintr-un tânăr rece și arogant, devenise un simbol al compasiunii. Ziarele îl numeau „miliardarul cu inimă de copil”.
Însă cel mai important lucru pentru el nu era faima, ci faptul că, în fiecare dimineață, se trezea și o găsea pe doamna Elena în bucătărie, pregătind cafea și fredonând încet un cântec vechi.
Diego știa acum adevărul: averea putea să dispară într-o clipă, dar iubirea pe care o primise de la ea era comoara care îi dădea sens vieții.
Într-o zi, a organizat o masă mare, în curtea vilei sale, ca pe vremurile de la sat. A adus lăutari, a pus mesele lungi, a chemat copii din orfelinate
Comments