Mihai se întoarse spre mine.
— Mamă…
— Copiii sunt la câțiva metri distanță. Luați-vă sacii și mergeți acasă. Discutați acolo, fără ei de față dacă puteți.
Pentru prima dată în acea zi, Andreea păru recunoscătoare că spusesem ceva.
Au plecat după aproximativ douăzeci de minute.
Cu toate rufele.
Inclusiv ale lui Radu.
Murdare.
În seara aceea, Mihai m-a sunat de trei ori.
N-am răspuns la primele două apeluri.
La al treilea, am ridicat.
— Mamă, știai?
— Ce să știu?
— Despre ea și Radu.
— Nu.
— Dar ai separat intenționat hainele.
— Pentru că nu erau ale tale.
— De ce?
Am oftat.
— Pentru că voiam să vă dau fiecăruia rufele înapoi. Atât. Nu căutam o aventură în sacii voștri de haine.
A tăcut.
— Crezi că mă înșală?
A fost una dintre cele mai grele întrebări pe care mi le pusese vreodată.
Pentru că era fiul meu.
O parte din mine voia să spună imediat da.
Comments