nici nu mai era treaba mea.
Pentru Mihai, minciunile erau deja suficiente pentru a-l obliga să decidă ce putea și ce nu putea accepta.
Dar în toată povestea aceea a existat un lucru care m-a surprins.
Andreea a venit singură la mine într-o după-amiază.
Nu avea rufe.
Nu avea copiii.
Nu avea nici măcar geanta mare pe care o purta de obicei.
— Vreau să-mi cer scuze.
Am lăsat ceașca jos.
— Pentru ce anume?
— Pentru felul în care m-am purtat cu dumneavoastră.
Am așteptat.
— V-am tratat ca pe cineva care exista ca să ne facă viața mai ușoară. Și replica aia… că oricum stați acasă toată ziua…
Își coborî privirea.
— A fost urâtă.
— Da.
Păru surprinsă că nu încercasem să o liniștesc.
— Chiar a fost, continuai. Eu v-am ajutat pentru că sunteți familia mea. Dar ajutorul pe care începi să-l pretinzi încetează să mai semene cu ajutorul.
Andreea dădu încet din
Comments