din cap.
— Am presupus că vei avea grijă de ei pentru că ești bunica lor.
— Aș fi avut grijă de ei dacă mă rugai.
— Știu.
— Atunci de ce nu m-ai întrebat?
Tăcu.
Apoi spuse:
— Pentru că dacă te întrebam, trebuia să-ți explic de ce.
Acolo era tot adevărul.
Nu fusese comoditate.
Fusese secret.
— Și dacă Matei nu mă întreba dacă urma să locuiască aici?
Andreea își coborî privirea.
— Aș fi venit sâmbătă, i-aș fi luat și probabil aș fi încercat să plec.
— Fără să-i spui lui Mihai?
— Da.
Nu mi-a plăcut răspunsul.
Dar am apreciat că, măcar de data aceasta, nu mințea.
— Nu mai face niciodată din mine complice la ceva fără să-mi spui.
— Nu voi mai face.
— Și nu-mi mai lași niciodată copiii la ușă presupunând că „mă descurc eu”.
Pentru prima dată, aproape zâmbi.
— Am înțeles.
Au trecut aproape opt luni.
Mihai și Andreea nu s-au împăcat.
Au
Comments