continuat separarea.
Andreea nu s-a mutat în Italia cu copiii.
Oferta de muncă a dispărut între timp, iar ea și-a găsit ulterior un serviciu în București care îi permitea un program mai stabil.
Mihai și-a redus numărul lucrărilor în afara orașului.
Nu pentru că cineva îl obligase.
Ci pentru că înțelesese și el că fusese absent mult mai mult decât voia să recunoască.
Copiii aveau un program clar.
Știau când erau cu mama.
Știau când erau cu tata.
Și știau că bunica nu era o gară în care puteau fi lăsați fără explicații.
Într-o vineri, aproape un an mai târziu, soneria mea sună din nou pe la 18:30.
Pentru o secundă, am avut senzația că retrăiesc aceeași seară.
Am deschis.
În fața mea erau Matei, Darius și Ilinca.
În spatele lor era Andreea.
De data aceasta nu exista niciun troler.
Doar trei ghiozdane mici.
Andreea zâmbi.
— Am venit prea devreme?
—
Comments