O fată de 18 ani stătea în fața unui centru de plasament, cu fiica ei nou-născută și o singură geantă, și plângea

condițiile programului.

— Adică nu trebuie să o las aici?

Maria se uită la cererea mototolită din mâna ei.

— Dacă vrei să-ți crești copilul și putem găsi o variantă sigură pentru amândouă, separarea nu este prima opțiune pe care vrem s-o alegem.

Irina începu să plângă.

În tăcere de data aceasta.

— Eu vreau să o păstrez.

— Atunci pornim de aici.

Andrei nu mai era în cameră.

Plecase imediat ce Irina fusese preluată de personal.

Asta îi dădu și mai multă încredere.

Nu încercase să devină eroul poveștii ei.

Doar deschisese o ușă.

În acea seară, pentru prima dată după aproape o săptămână, Irina dormi într-un pat.

Nina era lângă ea.

Înainte să stingă lumina, Irina desfăcu geanta sport.

Avea trei tricouri.

Două perechi de pantaloni.

Actele.

Câteva scutece.

Și o fotografie cu părinții ei.

O privi mult timp.

Apoi o puse înapoi.

Nu era pregătită să-i ierte.

Primele săptămâni au fost

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy