“O femeie care spală podele n-are ce căuta în familia noastră!” i-a spus viitoarea mea soacră bunicii care m-a crescut, chiar în fața logodnicului meu. Paraschiva avea șaptezeci și patru de ani și muncise aproape patruzeci de ani la curățenie ca să mă țină la școală

important. Eu știam de mai multă vreme cum vorbesc părinții mei despre oamenii care lucrează la curățenie. Am tot sperat că o să se schimbe.

— Și ai tăcut.

— Da. Am tăcut. Inclusiv în seara asta, când mama a început să o jignească pe bunica ta.

Bunica a oftat încet.

— Măi copii, eu nu vreau să vă certați pentru mine.

M-am întors spre ea.

— Bunico, nu pentru tine ne certăm. Pentru felul în care te-au tratat.

Carmen a râs disprețuitor.

— Acum trebuie să ne cerem iertare unei femei de serviciu?

Atunci Vlad s-a ridicat.

— Mamă, ajunge.

— Cum îndrăznești să-mi vorbești așa?

— Îți vorbesc ca un fiu care a încercat prea mult timp să nu vadă ce se întâmplă în propria familie.

A scos portofelul și a pus bani pentru partea noastră de consumație.

— Bianca, doamnă Paraschiva, vreți să plecăm?

M-am uitat la bunica. Avea ochii umezi, dar stătea dreaptă.

— Eu aș