pe care le citea sau despre plimbările pe care începuse să le facă dimineața.
După două luni, m-a întrebat dacă am putea lua prânzul împreună.
Am acceptat.
Ne-am întâlnit într-un restaurant mic, unde nu exista niciun ospătar care să ne cunoască numele și niciun prieten de familie care să ne observe.
La început am vorbit despre lucruri obișnuite.
Apoi tata a pus furculița jos.
— Gabriela, trebuie să-ți mărturisesc ceva.
Am simțit că inima îmi bate mai repede.
— Ce anume?
— În urmă cu șapte ani am aflat că Sergio începuse să aibă succes cu firma lui.
Am rămas surprinsă.
— Cum?
— Un fost coleg de la bancă lucra cu unul dintre clienții lui. Mi-a povestit despre companie și despre faptul că era condusă de un veteran al armatei.
— Și ai știut că era Sergio?
— Da.
Am simțit un gol în stomac.
— Atunci de ce nu ne-ai contactat?
Tata și-a coborât privirea.
— Pentru
Comments