citit, apoi mi-a înapoiat telefonul.
— Tu ce vrei să faci?
— Nu știu. O parte din mine vrea să o vadă. Cealaltă se teme că va începe din nou să mă rănească.
Sergio s-a așezat lângă mine.
— Atunci poți accepta să o vezi fără să-i promiți nimic. O conversație nu înseamnă că trebuie să uiți trecutul.
Am zâmbit trist.
— Întotdeauna știi ce să spui.
— Nu întotdeauna. Dar am învățat că oamenii au nevoie să aleagă singuri când sunt pregătiți.
Am acceptat să mă întâlnesc cu mama într-o cafenea din Puebla.
Când am ajuns, era deja acolo.
Părea mai bătrână decât mi-o aminteam. Părul îi era vopsit cu grijă, dar chipul îi era obosit, iar mâinile îi tremurau ușor când a ridicat ceașca.
— Bună, Gabriela.
— Bună, mamă.
Am comandat un ceai.
La început am vorbit despre vreme, despre apartament și despre sănătatea tatălui meu.
Apoi mama a scos un oftat lung.
— Am
Comments