rămas la masă și am vorbit aproape două ore.
Pentru prima dată, mama m-a întrebat despre viața mea fără să încerce să-mi spună cum ar fi trebuit să o trăiesc.
I-am povestit despre anii din armată, despre primele contracte ale firmei, despre serile în care Sergio lucra până târziu și despre bucuria noastră când am cumpărat casa.
Am vorbit și despre lucrurile dureroase.
Despre zilele în care aș fi vrut să o sun.
Despre sărbătorile petrecute fără ea.
Despre cât de mult mă afectase faptul că nu venise la nuntă.
Mama a ascultat.
Uneori a plâns.
Dar nu m-a întrerupt.
La plecare, m-a întrebat dacă mă poate îmbrățișa.
Am acceptat.
Nu a fost o îmbrățișare care să șteargă paisprezece ani.
A fost doar începutul unei încercări.
Și, pentru moment, era suficient.
În lunile următoare, mama a început să-și schimbe comportamentul. Nu peste noapte și nu fără greșeli. Uneori revenea la
Comments