printre copaci.
Casa noastră avea cinci dormitoare, o grădină mare și o valoare pe care părinții mei o consideraseră cândva motivul suficient pentru a se întoarce în viața mea.
Dar adevărata noastră avere nu fusese niciodată casa.
Era omul care mă ținuse de mână când familia mea îmi întorsese spatele. Era încrederea construită în anii în care nu aveam aproape nimic. Era faptul că ne puteam privi unul pe celălalt fără să ne fie rușine de cine eram.
Iar părinții mei învățaseră, târziu și cu multă durere, că dragostea unui copil nu este o moștenire de care poți dispune oricând dorești.
Este o relație care trebuie îngrijită.
Înainte să intrăm în casă, Sergio și-a luat bastonul și s-a ridicat încet.
L-am privit cu aceeași dragoste cu care îl privisem în ziua în care îl cunoscusem, când stătea lângă un adolescent și îl învăța să repare o bicicletă.
Pentru mine, omul
Comments