Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

s-a așezat pe scaunul de lângă pat.

— Doamnă Elena, vreau să-mi povestiți tot ce s-a întâmplat. Dar mai întâi, ați mâncat ceva astăzi?

Bătrâna a clătinat din cap.

— Am avut o felie de pâine dimineață. Ilie se grăbea și n-am vrut să-l supăr.

Irina s-a ridicat imediat.

— Atunci întâi mâncăm. După aceea vedem ce facem.

A adus din bucătărie o farfurie cu supă caldă și două felii de pâine. Elena a privit mâncarea cu o recunoștință care i-a sfâșiat inima.

— Nu trebuia să vă deranjați, maică.

— Nu este niciun deranj. Și, vă rog, spuneți-mi Irina.

Elena a început să mănânce încet, cu mâinile tremurânde.

În timp ce o privea, Irina s-a gândit la propria mamă, care murise cu patru ani înainte. Și-a amintit cât de mult îi plăcea să aibă familia adunată în jurul mesei și cât de tristă devenise în ultimele luni, când nu mai putea ieși singură din