Pe marginea unui pat îngust, acoperit cu o cuvertură veche, stătea o femeie în vârstă. Avea părul alb, prins într-un coc mic, și purta un cardigan maro peste o rochie înflorată. Lângă picioarele ei se afla o valiză albastră, cu mânerul ridicat, de parcă aștepta de ore întregi să vină cineva să o ia.

casă.

Nu putea înțelege cum cineva își lăsase mama într-o cameră, fără să-i spună măcar că locuința fusese vândută.

După ce a terminat de mâncat, Elena i-a povestit despre viața ei.

Avea optzeci și doi de ani și locuise în acea casă aproape cincizeci de ani. Soțul ei, Gheorghe, fusese tâmplar. Construiseră împreună gardul, plantaseră merii și ridicaseră mica magazie din spatele grădinii.

— Aici s-a născut Ilie, a spus bătrâna. În camera de lângă bucătărie. Pe atunci nu aveam bani să mergem la maternitate la timp. A venit moașa din sat și m-a ajutat.

A zâmbit pentru o clipă, apoi expresia i s-a întunecat.

— După ce a murit Gheorghe, Ilie a început să se ocupe de toate. De facturi, de pensia mea, de acte. Eu nu prea mă pricep. Am avut încredere în el.

— Casa era pe numele dumneavoastră?

Elena a ezitat.

— A fost. Acum vreo doi ani, Ilie mi-a