Și a început să plângă.
***
Luiza stătea lângă ușă.
Încerca să nu facă zgomot.
Nu voia să întrerupă momentul.
Dar nici nu se putea opri din plâns.
În cele șase luni de când lucra în acea casă, nu îl văzuse niciodată pe Alexandru îmbrățișându-și fiul atât de mult timp.
***
După câteva minute, Matei a adormit în brațele tatălui său.
Alexandru l-a dus cu grijă în dormitor.
I-a așezat cârjele lângă pat.
L-a învelit.
Și a rămas pe marginea saltelei, privindu-l.
Pe noptieră se afla o fotografie cu mama copilului.
O femeie brunetă, cu ochi calzi și un zâmbet larg.
Se numea Andreea.
***
Alexandru a luat fotografia în mână.
— Am greșit, Andreea, a șoptit.
Și-a șters ochii.
— I-am oferit totul, mai puțin lucrul de care avea cea mai mare nevoie.
A privit spre Matei.
— Pe mine.
***
Când s-a întors în sufragerie, Luiza strângea lavetele.
Femeia a tresărit când l-a văzut.
— Domnule
Comments