Ionescu, îmi cer scuze pentru dezordinea de mai devreme.
Alexandru a rămas în prag.
— Lasă lucrurile acelea.
Luiza s-a oprit.
— Poftim?
— Te rog, așază-te puțin. Vreau să vorbim.
***
Tânăra a simțit un nod în stomac.
Era convinsă că urma să fie concediată.
Știa cât de strict era Alexandru în privința regulilor casei.
Nu îi plăcea ca personalul să se implice în problemele familiei.
Și nici să ia decizii fără acordul lui.
***
— Domnule, dacă am depășit vreo limită, îmi asum răspunderea, a spus ea.
Alexandru a tras un scaun.
— Nu te-am chemat ca să te cert.
Luiza l-a privit neîncrezătoare.
— Atunci?
— Vreau să înțeleg ce se întâmplă aici când eu nu sunt acasă.
***
Femeia și-a împreunat mâinile.
— Matei este un copil minunat, domnule.
— Știu.
— Dar se simte foarte singur.
Alexandru și-a coborât privirea.
— Continuă.
***
Luiza a inspirat adânc.
— La început, când am venit să lucrez aici, nu voia să vorbească prea
Comments