Pentru câteva secunde, nu am reușit să scot niciun cuvânt. În spatele nostru se auzeau zgomotele bucătăriei, clinchetul farfuriilor și vocile bucătarilor, dar toate păreau să vină de foarte departe. Mă uitam la Lucia și încercam să înțeleg dacă auzisem bine. Propriul meu fiu, copilul pe care îl crescusem singur după moartea soției mele, ar fi putut să-mi facă rău?

înțeleg că povestea Luciei și problemele firmei puteau avea legătură. Dar încă nu știam cât de departe mersese fiul meu.

În aceeași după-amiază, Adrian m-a sunat.

— Tată, de ce nu ai venit la birou? Corina spune că ai anulat ședința.

Am încercat să-mi păstrez vocea calmă.

— Nu m-am simțit bine.

— Iar? Tată, trebuie să te odihnești. Poate ar fi bine să-mi lași mie conducerea pentru o perioadă.

Am închis ochii. Cu câteva zile înainte, aș fi interpretat cuvintele lui drept grijă. Acum îmi provocau teamă.

— O să discutăm când mă voi simți mai bine, Adrian.

— Dar documentele sunt urgente.

— Nimic nu este atât de urgent încât să semnez fără să citesc.

La celălalt capăt s-a făcut liniște.

— Cine ți-a băgat ideile astea în cap?

— Nimeni. Sunt deciziile mele.

Am închis telefonul înainte să mă întrebe mai multe.

În zilele următoare, ancheta și verificările interne au început să scoată la iveală