Pentru câteva secunde, nu am reușit să scot niciun cuvânt. În spatele nostru se auzeau zgomotele bucătăriei, clinchetul farfuriilor și vocile bucătarilor, dar toate păreau să vină de foarte departe. Mă uitam la Lucia și încercam să înțeleg dacă auzisem bine. Propriul meu fiu, copilul pe care îl crescusem singur după moartea soției mele, ar fi putut să-mi facă rău?

văzut?

Lucia a tras aer în piept.

— Într-o dimineață am coborât la bucătărie mai devreme decât de obicei. Adrian și Corina erau acolo. Nu m-au auzit venind. Corina ținea un recipient mic, iar Adrian avea în față ceașca pe care o folosiți mereu când veniți la ei.

Am simțit un fior rece.

— Ce era în recipient?

— Nu știu. Nu am reușit să citesc eticheta. Dar am văzut-o punând ceva în cafea și am auzit-o spunând că trebuie să fie atenți, pentru că schimbările prea bruște ar putea ridica suspiciuni.

M-am sprijinit de marginea mesei. De șase luni aveam amețeli, slăbiciune și gustul acela metalic în gură. De șase luni, Adrian insista să iau micul dejun la el de câteva ori pe săptămână, spunând că nu voia să mă simt singur.

— Ai auzit ce au spus după aceea?

Lucia a încuviințat, iar lacrimile i-au reapărut în ochi.

— Corina l-a întrebat dacă